Copiilor martieni le place laptele praf

De la robotei la mamuti din epoca de gheata, toata lumea freamata in prezenta unui fenomen inca inexplicabil, this little thing called love. Post siropos? Nope. O analiza a unei idei.
Ideea e ca iubirea asta pe care o unii o scriu, altii o canta sau o blameaza este de fapt un fenomen de dosarele X, mai exact un pui de martian. Aceasta fiinta extraterestra are particularitatea (sau curajul, sau tupeul) de a se naste in cel mai neprielnic mediu pentru specia ei. Puiul apare pe lume in cele mai grele conditii posibile: rautate, mizerie, prostie, razboi, foamete si are o misiune imposibila de a repara toate aceste lucruri.
Stendhal spunea ca doar un strop de speranta e suficient sa genereze nasterea unei iubiri. Asa se naste puiul. Cu asta si traieste. Hope.
Problema cu acest copil martian este ca de la bun inceput are sanse foarte mici de supravietuire: parintii lui pamanteni sunt atat de diferiti si ciudati fiecare in felul lui si totusi vor sa para atat de normali unul cu celalalt. Cel mai mic semn de dereglare a normalitatii in primele zile duce la moartea puiului. Brusc. Subit. Inexplicabil.
Daca apuca sa faca 2-3 saptamani sa nu credeti ca sansele cresc, dimpotriva. Pentru copilul de martian called Love nu exista vaccinuri. Exista in schimb foarte multe boli, departe de lumea lui, care in schimb sunt normale pe pamant si ii pot fi letale: trecutul, orgoliul, vanitatea, gelozia, posesivitatea, rutina, minciuna, suspiciunea si multe altele. Toate il vaneaza permanent pentru tot restul vietii lui. E subred, e delicat, e firav. Beigbeder ii da doar 3 ani de trait, chimistii mai putin, multi spun ca de fapt copilul martian nici macar nu exista.
Dar exista! Se joaca, mai tot timpul cu sufletele noastre. Ii place laptele praf. Ce e cu laptele praf? Sexul e ca laptele praf pentru copilul martian. Nu poti sa-l hranesti doar cu lapte praf, dar ii place, e dulce ... Daca avem grija de el devine puternic. Ii place increderea, comunicarea, acceptarea, iertarea, creativitatea, si un pic de nebunie. Un pic mai multa nebunie. Ciudat e cum acest pui care s-ar fi stins in primele zile de la ciudateniile parintilor, creste mai tarziu tocmai cu aceste ciudatenii, cu nebunia lor.

Puii de martian mor, mor in fiecare zi, cuprinsi de boala, mor in fata ochilor nostri, cateodata neputinciosi, cateodata cu acordul nostru. Altii raman singuri cand unul din parinti pleaca, si sunt uitati in orfelinatele orgoliului. Tu ai avut un copil martian?
Scriu acum pentru ca eu cred ca nu putem, la cat e lumea asta de pierduta, nu putem sa-i lasam sa moara. Si singurul lucru care poate sa-i salveze cu adevarat suntem noi. Trebuie sa luptam pentru ei pana in ultima clipa, cu orice mijloace, trebuie sa credem in copiii martieni pentru ca sunt parte din fiinta noastra si singura salvare a acestei lumi.

Multumiri Eduard Barascu pentru inspiratie