Seven Pounds, stopul si mesajul
Convins de baza mea morala irigata de entitati pozitive am plecat sa "ascund" mesajul. L-am prins cu scotch de unul din stalpii centrali de la balustrada podului. Care pod? Aici e jocul - doar o singura persoana care citeste acest blog stie efectiv locatia... Poate ca in schimb nu va citi post-ul, sau poate un trecator atent va descoperi din intamplare banda de scotch, nu conteaza - e destin...
Am urcat repede in masina si am plecat cu jocul si filmul , si dilema morala amestecate in idei.
Asteptam la un semafor rosu si cand s-a facut verde, pana sa pornesc, am fost asaltat de flashurile insistente ale unui BMW care tocmai ajunsese in spatele meu. M-am gandit cat de disperat poate sa fie sa-mi dea flashuri de graba la 12 noaptea. Unde se grabea? Chiar nu mai avea loc de mine? L-am lasat sa ajunga in paralel cu mine si am franat incet amandoi. Am dat geamul jos pregatit pentru o serie de injuraturi clasice de Bucuresti. Coboara si geamul lui si-mi spune: "Vezi ca nu-ti merge stopul dreapta si poti sa-ti iei amenda" "Aaaaa...aaaa..Mersi!".
Si atunci am realizat ca oricat de pozitiv as fi acest oras m-a modelat altfel. M-a facut sa cred ca orice flash e o injuratura, ca orice claxon e o frustrare refulata. M-a facut sa ma astept la rau. Oriunde. Oricum. Eram pregatit sa atac o persoana care vroia sa ma ajute. Oare cateodata, doar din instinct social, facem rau unor oameni care nu ne vor decat binele? Oare aceasta societate ne-a facut sa nu mai credem in acest bine? Oare la fel de usor ii ranim si pe cei la care tinem?
Exista si oameni buni sau OK in lume care-ti dau flashuri sa te ajute, nu sa te injure. Inca mai exista bine in acest oras aparent pierdut... Mergeam pe strazi ratacit de idei si uimit cum destinul iti poate da raspunsul la orice intrebare. Poate mesajul va ajunge totusi la destinatar si jocul va continua...
Comentarii