Level X = Passion / Time

Am fost away 4 few days rearanjand piese din puzzle-ul vietii. Cutii de carton, camere prafuite, agitatie si multi prieteni...
Si cat am fost away mi-am dat seama ca noi oamenii deja am trecut mai mult sau mai putin la viata dubla. Traim o viata reala care pentru unii e extrem de reala si care ne face sa ne refugiem, din cand in cand, in una ( sau mai multe) vieti virtuale. Viata online e una din ele. Toata ziua faisbuccim, haifaivim sau ne messengim incoace si'ncolo. De ce? Simplu: acoperim un gol social - vrem sau nu sa recunoastem, e vorba de golul lasat de piesa lipsa numita "that special one". Faceti un test. Aruncati-va intr-o relatie sau implicati-va puternic intr-un proiect care va consuma pasional. O sa vedeti ca nu mai aveti timp de viata online. Dar odata ce nivelul x din viata noastra devine subunitar, simtim fara sa vream, ca pe un drog, chemarea retelei.

Sunt pareri pro si contra despre viata online. Eu personal o recunosc dar incerc sa-i limitez puterea. Sunt un clasic. Prefer emotia pura. Pentru asta va mai propun un test: incercati sa petreceti o noapte de tip share intr-o locatie fara incalzire artificiala. Astept feedback pentru aceasta tema.

PS Am realizat zilele astea ca nimic nu se compara cu senzatia pe care o simti cand ai prietenii langa tine. Cu aceasta ocazie as vrea sa urez un nemaipomenit "La multi ani!" unor buni prieteni care intineresc zilele astea: Keloo Plafar si respectiv Sharky the Shark. Long live!