Cronica de film: The Soloist


Acest film o sa te plictiseasca daca il privesti superficial. De fapt, cea mai buna dovada ca e un film pentru public selectiv este ca nu a aparut in cinematografele din Romania. Daca in schimb ai o farama de artist in suflet poti sa-l privesti. Sau daca te-ai gandit sa lasi tot si te muti in strada si viata ta sa fie "aplaudata" de aripile porumbeilor. Sau daca intelegi o pasiune vecina cu nebunia. Poti sa admiri niste actori mari si niste cadre cu simetrii interesante.

Life has a mind of its own...

Comentarii

Andi a spus…
Hmm, nu cred ca un film hollywood-ian cu asemenea actori vrea sa fie doar un film pe DVD. E un proiect esuat. Un film care incearca sa vanda dupa o reteta folosita si refolosita sentimente pe ritmuri de beethoven si prietenii pierdute. Scenariul este cel care a dat gres, nu reuseste sa dea viata personajelor, totul pare artificial.
25 august 2009 la 00:51
Radoo a spus…
Apreciez arhitectura criticii Doggule :)
25 august 2009 la 11:57
Anonim a spus…
Filmul asta a atins in mine o coarda care era de mult timp amortita, si anume pasiunea pentru muzica. O pasiune mai pura si mai profunda decat orice altceva, care nu poate fi explicata, ci doar simtita. Ca si muzica, filmele trebuie traite. Doar atunci pot lasa urme in fiinta noastra. Filmul asta a fost unul dintre ele.
6 septembrie 2009 la 22:10
Cristina a spus…
Life has a mind of its own, that cries out loud the beautiful madness of humanity's feelings through never enough billions of rushed phrases per second, through Great City's most precious solfeggio sight-read by the Nathaniel Ayers in everyone of us, through some of the most graphical, photographic and theatral scenes. Multam ca mi-ai starnit curiozitatea, Radu :)
8 septembrie 2009 la 23:59
Trimiteți un comentariu

Postări populare